Primăria comunei Cumpăna a anunțat joi, 28 mai, restricționarea temporară a accesului la unul dintre echipamentele de joacă din parcul pentru copii situat în zona Școlii din centrul localității, după ce au fost semnalate probleme privind deteriorarea unui tobogan.
Potrivit administrației locale, situația a fost verificată de personalul responsabil în urma unei sesizări primite din partea cetățenilor. Pentru a preveni orice incident și pentru a asigura siguranța copiilor, accesul la echipamentul afectat a fost limitat până la remedierea defecțiunii.
Reprezentanții Primăriei Cumpăna au precizat că au fost deja demarate procedurile necesare pentru achiziționarea și înlocuirea piesei deteriorate, iar intervenția va fi realizată imediat după recepționarea acesteia.
Administrația locală a transmis mulțumiri cetățenilor pentru spiritul civic și pentru semnalarea promptă a problemei, subliniind că siguranța copiilor și buna funcționare a spațiilor publice reprezintă o prioritate pentru autoritățile locale.

Be the first to comment