Primăria Comunei Cumpăna îi avertizează pe cetățeni cu privire la o nouă tentativă de fraudă informatică, care vizează transmiterea unor mesaje false în numele instituțiilor publice. Reprezentanții Compartimentului „Taxe și Impozite”, împreună cu Serviciul de Poliție Locală Cumpăna, atrag atenția că aceste notificări nu sunt emise de administrația locală și urmăresc obținerea datelor personale și bancare ale destinatarilor.
Potrivit informării, în această perioadă circulă mesaje transmise prin SMS, WhatsApp sau alte aplicații de mesagerie, prin care destinatarii sunt anunțați că ar avea de achitat presupuse amenzi și sunt îndemnați să acceseze un link pentru efectuarea plății.
Reprezentanții Primăriei Cumpăna subliniază că instituția nu transmite astfel de notificări și nu solicită efectuarea plăților prin linkuri primite în mesaje.
Administrația locală recomandă cetățenilor să manifeste maximă prudență și să respecte câteva măsuri simple de protecție:
• să nu acceseze link-urile primite în astfel de mesaje;
• să nu introducă date personale sau bancare pe site-uri necunoscute ori nesigure;
• să blocheze și să raporteze numărul de telefon de la care au primit mesajul suspect.
Primăria Cumpăna le recomandă locuitorilor să se informeze exclusiv din sursele oficiale ale instituțiilor publice și să trateze cu suspiciune orice mesaj care solicită plata unor amenzi sau furnizarea de informații confidențiale.
Autoritățile reamintesc că vigilența este cea mai eficientă metodă de prevenire a fraudelor informatice, iar verificarea informațiilor înainte de efectuarea oricărei plăți poate împiedica pierderea datelor personale și a sumelor de bani.

Be the first to comment