FOTO A început ÁCUMEN CAMP la Cumpăna. Tineri fotbaliști din București și Constanța se pregătesc prin metode de înaltă performanță

A început, la Cumpăna, Acumen Camp – cantonamentul de înaltă performanță dedicat tinerilor fotbaliști. FOTO Primăria Cumpăna
A început, la Cumpăna, Acumen Camp – cantonamentul de înaltă performanță dedicat tinerilor fotbaliști. FOTO Primăria Cumpăna

Comuna Cumpăna găzduiește, începând de luni, 6 iulie, unul dintre cele mai complexe programe de pregătire dedicate tinerilor fotbaliști. ÁCUMEN CAMP, cantonamentul de înaltă performanță organizat de Academia Știința București și Asociația Club Sportiv Acumen Sport, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cumpăna, în parteneriat cu C.S. Victoria Cumpăna, a debutat la Complexul Sportiv „Centenar 2018”.

Timp de cinci zile, 40 dintre cei mai talentați copii din București și Constanța vor participa la un program intensiv de antrenamente și evaluări, sub îndrumarea unui colectiv format din 10 antrenori și specialiști în pregătirea sportivă.

Printre participanți se află și patru tineri fotbaliști legitimați la C.S. Victoria Cumpăna – doi pregătiți de profesorul Șchiopu și doi de profesorul Țeican – care au șansa de a se pregăti după metode moderne, utilizate în sportul de performanță.

Prima zi, dedicată testelor de performanță

Debutul cantonamentului a fost rezervat evaluărilor complexe, menite să stabilească nivelul de pregătire al fiecărui sportiv și să personalizeze programul de antrenament.

Participanții au susținut teste de agilitate și coordonare, evaluări ale forței și puterii explozive, exerciții pentru viteza de reacție și de decizie, dar și probe de tehnică individuală. Toate acestea au fost realizate cu ajutorul unor sisteme moderne de testare și antrenament, care integrează tehnologia în procesul de pregătire sportivă.

Antrenamente, psihologie sportivă și recuperare

Începând de marți și până vineri, programul cantonamentului va include câte două antrenamente pe zi, completate de activități menite să contribuie la dezvoltarea completă a tinerilor sportivi.

Fotbaliștii vor participa la workshop-uri susținute de psihologi, nutriționiști, antrenori și arbitri, sesiuni de analiză video, activități de mental training și ședințe de recuperare la bazinul Cristal Aqua din Cumpăna.

Pe lângă pregătirea tehnico-tactică, organizatorii pun accent pe dezvoltarea disciplinei, motivației și spiritului de echipă, iar cantonamentul se va încheia vineri cu competiția „ÁCUMEN”, în care participanții își vor demonstra progresul acumulat pe parcursul săptămânii.

Cumpăna, gazdă pentru performanță

Prin organizarea acestui cantonament, comuna Cumpăna își consolidează statutul de destinație pentru competiții și programe de pregătire sportivă dedicate copiilor și juniorilor.

Organizatorii își propun ca ÁCUMEN CAMP să devină o tradiție și să transforme Cumpăna într-un reper pentru formarea noilor generații de fotbaliști și oferindu-le tinerilor condiții moderne de pregătire și dezvoltare.

Administrația locală le transmite tuturor participanților mult succes și îi felicită pe sportivi, antrenori și organizatori pentru implicarea într-un proiect care investește în viitorul fotbalului românesc.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Cumpăneni.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe cumpaneni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*