Gimnastica ritmică din Cumpăna adaugă un nou rezultat important în palmares. Sportivele C.S. Victoria Cumpăna au cucerit 17 medalii – 12 de aur, trei de argint și două de bronz – la cea de-a IV-a ediție a International Cup „Alexandra Pavel”, competiție desfășurată în perioada 11–13 septembrie, la Sala Polivalentă Alba-Blaj.
Concursul internațional a reunit 240 de gimnaste de la 15 cluburi din România și cinci cluburi din străinătate. C.S. Victoria Cumpăna a participat cu 13 gimnaste, alături de sportivele care au concurat în probele de ansamblu ca reprezentante ale lotului național al României. Pregătirea sportivelor este coordonată de antrenoarea Elena Vlad.
12 medalii de aur pentru sportivele din Cumpăna
Cele mai multe clasări pe prima treaptă a podiumului au venit în probele individuale. Ulrich Mira a câștigat aurul la minge, Frîncu Amalia s-a impus atât la panglică, cât și la exercițiul fără obiect, iar Cupeț Alexandra și Coroiu Ana au obținut medalii de aur la cerc.
Pantazi Daria a câștigat proba de minge, Banciu Sofia s-a clasat pe primul loc la panglică, iar Mihăilescu Diana a obținut două medalii de aur, la minge și panglică. Marin Alexandra a completat seria rezultatelor individuale cu aurul la minge.
Două medalii de aur au venit și din probele de ansamblu. La cinci mingi, primul loc a fost obținut de Ulrich Maya, Luțan Antonia, Luțan Andrada, Georgescu Bianca și Halmagean Andra. La cinci panglici, aurul a revenit echipei formate din Ulrich Maya, Luțan Antonia, Luțan Andrada, Georgescu Bianca și Sociu Sara.
Alte cinci medalii și două clasări în primele șapte locuri
Sportivele C.S. Victoria Cumpăna au urcat de trei ori pe treapta a doua a podiumului. Badea Sofia a obținut argintul la panglică, Banciu Sofia la minge, iar Cașăriu Elena a încheiat pe locul secund proba de minge.
Palmaresul a fost completat de două medalii de bronz: Ulrich Mira s-a clasat pe locul al treilea la exercițiul fără obiect, iar Petrescu Natalia a obținut aceeași poziție la coardă.
În concurs au mai evoluat Petrescu Delia, care s-a clasat pe locul al V-lea, și Drăghici Adelina, ocupanta locului al VII-lea.
Cele 17 medalii obținute la Blaj confirmă seria rezultatelor importante înregistrate de gimnastele din Cumpăna în competițiile naționale și internaționale. Performanța vine după ore de pregătire și antrenament, iar Primăria Cumpăna le-a felicitat pe sportive, pe antrenoarea Elena Vlad, pe părinți și pe toți cei care susțin activitatea secției de gimnastică ritmică.
Cu 12 titluri obținute la o singură competiție internațională, C.S. Victoria Cumpăna își consolidează astfel prezența pe podium și continuă să reprezinte comunitatea locală în concursurile de profil.

Be the first to comment