FOTO Comunitatea musulmană din Cumpăna a sărbătorit Ramazan Bayram, în spirit de unitate și respect reciproc

Comunitatea musulmană din Cumpăna la ora rugăciunii. Primarul s-a alăturat piosului moment. FOTO Primăria Cumpăna

Comuna Cumpăna a marcat vineri, 20 martie, una dintre cele mai importante sărbători ale comunității musulmane: Ramazan Bayram, printr-un moment de comuniune și respect, la care au participat atât credincioșii, cât și reprezentanții administrației locale.

La răsăritul soarelui, primarul și viceprimarul comunei au fost prezenți la geamia din localitate, alăturându-se membrilor comunității musulmane într-un gest care continuă o tradiție a deschiderii și a dialogului intercultural. În Cumpăna, unde peste 1.000 de cetățeni de religie musulmană contribuie la viața comunității, astfel de momente au o semnificație aparte.

Ramazan Bayram marchează încheierea lunii de post și este o sărbătoare profund spirituală, centrată pe valori precum generozitatea, solidaritatea, compasiunea și respectul față de semeni. Este, totodată, un prilej de apropiere între oameni și de reafirmare a legăturilor care stau la baza unei comunități unite.

Prin participarea la acest eveniment, administrația locală își reafirmă angajamentul de a susține o conviețuire armonioasă și de a promova respectul reciproc între toți locuitorii comunei, indiferent de apartenența religioasă sau culturală.

Cu acest prilej, primarul comunei, Mariana Gâju, a transmis un mesaj de pace și bunăstare comunității musulmane: „Ramazan Bayramınız mübarek olsun!”

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Cumpăneni.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe cumpaneni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*