Primăria și Consiliul Local ale Comunei Cumpăna asigură transport gratuit pentru elevii din învățământul primar și gimnazial ai Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu”, care participă, în perioada 2–6 martie 2026, în cadrul programului național „Școala Altfel”, la Programul pentru elevii din mediul rural privind educația ecologică și schimbările climatice.
Astăzi, 600 de elevi, însoțiți de cadre didactice și părinți voluntari, participă la activitățile organizate la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța (Microrezervație și Delfinariul Constanța), în parteneriat cu Consiliul Județean Constanța și Inspectoratul Școlar Județean Constanța.
„Pe parcursul programului, elevii iau parte la activități educative interactive dedicate protecției mediului, conservării biodiversității și conștientizării efectelor schimbărilor climatice, având oportunitatea de a învăța într-un cadru nonformal, prin experiențe directe și contact nemijlocit cu mediul natural.
Prin implicarea permanentă a autorităților locale și colaborarea cu instituțiile partenere, ne dorim să oferim elevilor din Cumpăna șanse egale la educație de calitate, experiențe formative valoroase și oportunități de dezvoltare personală. Astfel de inițiative contribuie la formarea unei generații responsabile, informate și preocupate de protejarea mediului și de viitorul comunității noastre” – Primăria Cumpăna.

Be the first to comment