FOTO Un nou început la Cumpăna pentru micuțul Angel-Andrei, botezat sub binecuvântarea Cuvioasei Parascheva

Botez social la Cumpăna. FOTO Cristina Sîmbeteanu
Botez social la Cumpăna. FOTO Cristina Sîmbeteanu

Comuna Cumpăna a fost din nou cuprinsă de emoție și lumină. Duminică, 2 octombrie, într-o atmosferă de sărbătoare și credință, un copil încercat de soartă a primit Sfânta Taină a Botezului, în cadrul unei ceremonii oficiate de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitate. Lăcașul de cult se pregătește să-și cinstească hramul pe 14 octombrie, zi de mare însemnătate pentru întreaga comunitate creștin-ortodoxă.

Botezul social reprezintă una dintre cele mai frumoase și durabile tradiții ale comunei Cumpăna. De peste 23 de ani, comunitatea marchează în fiecare an două mari sărbători religioase – Adormirea Maicii Domnului și Cuvioasa Parascheva – prin gesturi de credință și solidaritate: încreștinarea copiilor părăsiți, oferindu-le astfel șansa unui nou început.

Primarul comunei, Mariana Gâju, vorbește cu emoție despre sensul profund al acestei tradiții:

„De fiecare dată, cu prilejul hramurilor, încreștinăm copii părăsiți. Este dorința noastră de a aduce un strop de bine, cu tot sufletul, de speranță în ocrotirea copiilor părăsiți, de a încerca să îi aducem cât mai aproape de o soartă normală, o soartă a unor copii doriți de părinți care să îi iubească, să îi ocrotească, să îi îngrijească și să îi crească așa cum este crescut orice copil în familia sa”, a afirmat primarul Mariana Gâju.

Copilul care a fost încreștinat în ajunul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva este un băiețel, care a primit numele Angel-Andrei. Micuțul se află, deocamdată, în grija unui asistent maternal ce îi oferă toată dragostea și atenția necesare unui bebeluș.

De acum înainte, Angel-Andrei are și părinți spirituali, oameni cu suflet mare care, alături de reprezentanții administrației locale, vor veghea asupra sa până când își va găsi un cămin stabil – un loc unde să cunoască iubirea necondiționată și siguranța unei familii adevărate.

Pentru primarul comunei Cumpăna, această tradiție este o dovadă că în sufletele oamenilor din localitate încă trăiește dorința sinceră de a face bine.

„Bucuria noastră este că la biroul Asistență Socială al Primăriei Comunei Cumpăna se află o listă cu mulți ani în așteptare a oamenilor dornici să facă un bine și aceasta înseamnă că încă nouă, românilor, ne pasă. Că încă, noi, românii, avem suflet de părinți adevărați și vrem să încreștinăm un copil cu dorința de a-i urmări parcursul de-a lungul anilor și bucurându-ne de momentul în care este adoptat de câte o familie dornică să aibă copii. În acel moment noi știm că ne-am îndeplinit misiunea”, a completat primarul comunei Cumpăna.

Tradiția botezului social de la Cumpăna a devenit, în timp, o expresie a solidarității și empatiei care unesc comunitatea. Este un apel tăcut, dar profund, către toți cei care pot întinde o mână de ajutor copiilor lăsați fără sprijin, oferindu-le șansa unui viitor mai luminos și unei copilării pline de afecțiune.


Ceremonia de duminică a deschis seria manifestărilor religioase dedicate hramului Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” Cumpăna II, sărbătorit marți, 14 octombrie. Credincioșii vor participa la Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de preoți și diaconi, avându-l protos pe Părintele Protoiereu Jan Mihai, urmată de agapa frățească oferită tuturor participanților.

În aceste zile de sărbătoare, credincioșii se pot închina nu doar la racla cu veșmintele Sfintei Cuvioase Parascheva, ci și la moaștele Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ale Sfinților Mucenici Epictet și Astion, ale Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, făcătorul de minuni, și ale Sfântului Ierarh Ioan Maximovici.

Administrația publică locală adresează tuturor locuitorilor și credincioșilor invitația de a lua parte la aceste momente de rugăciune, recunoștință și comuniune, pentru a aduce mulțumire Sfintei Cuvioase Parascheva pentru ocrotirea și sprijinul revărsat asupra comunității din Cumpăna.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Cumpăneni.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe cumpaneni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*