Festivalul de folclor „Dor de cânt românesc” a fost anulat

Festivalul „Dor De Cânt Românesc” de la Cumpăna FOTO. Primăria Cumpăna

Primăria și Consiliul Local ale comunei Cumpăna au anunțat miercuri, 15 aprilie, că, anul acesta, Festivalul Concurs Național de Folclor pentru Tineri Interpreți „Dor de cânt românesc” nu va mai avea loc.

„Evenimentul a devenit de-a lungul timpului un reper cultural de suflet pentru comunitatea noastră și pentru întreaga țară. Fiecare ediție a însemnat emoție, autenticitate și promovarea valorilor tradiționale românești. Cu deosebită părere de rău, vă informăm că ediția a XIX-a a festivalului, programată pentru acest an, nu va putea avea loc”, au transmis reprezentanții administrației publice locale.

Decizia, spun autoritățile, este determinată de contextul economic actual, caracterizat prin constrângeri bugetare semnificative la nivel național și local, presiune asupra bugetelor publice și necesitatea prioritizării resurselor.

„În acest cadru, organizarea unui eveniment la amploarea și standardele cu care v-am obișnuit nu mai poate fi susținută în condiții adecvate. Conștientizăm pe deplin importanța acestui festival pentru tinerii interpreți, pentru specialiștii în domeniu, dar și pentru publicul care, an de an, așteaptă cu nerăbdare acest moment de celebrare a tradiției românești. Tocmai de aceea, decizia de suspendare temporară nu a fost una ușoară”, se mai arată în comunicatul Primăriei Cumpăna.

Autoritățile au ținut să își exprime întreaga recunoștință față de toți cei care au contribuit la succesul edițiilor precedente, artiști, jurați, colaboratori și spectatori, pe care îi asigură că, la nivel de administrației publică, încă se pun toate eforturile pentru identificarea soluțiilor necesare reluării festivalului în condiții optime, în anii următori.

„Vă mulțumim pentru înțelegere, sprijin și pentru atașamentul constant față de valorile autentice ale folclorului românesc. Să ne revedem cu bine în anii următori, acasă, în comuna Cumpăna”, a mai transmis Primăria.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Cumpăneni.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe cumpaneni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*