Cumpăna găzduiește o nouă ediție a Festivalului – Concurs Naţional de Folclor pentru Tineri Interpreţi  „Dor de Cânt Românesc”

Festivalul – Concurs de folclor “Dor de Cânt Românesc” de la Cumpăna 2022. FOTO Paul Alexe

Festivalul–Concurs Naţional de Folclor pentru Tineri Interpreţi  „Dor de Cânt Românesc” a ajuns la cea de-a XVI-a ediție, o ediție în care tradiția, folclorul și autenticitatea neamului românesc sunt puse la loc de cinste.

Festivalul este deschis artiştilor amatori, solişti vocali din ţară, interpreţi ai cântecului popular românesc, cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani, structurați pe trei secțiuni de vârstă, Secțiunea I – 6-9 ani, Secțiunea II – 10-12 ani, Secțiunea III – 14-18 ani, sub acompaniamentul Orchestrei Ansamblului Focloric Profesionist „Brâulețul” condusă de dirijorul Cristian Obrejan.

Concursul se va desfășura în Sala de Spectacole a Casei de Cultură din comuna Cumpăna,  miercuri, 17 mai 2023, începând cu ora 1200.

Gala Laureaților şi Festivitatea de Premiere vor avea loc  joi, 18 mai 2023, începând cu ora 1200.

Această ediție a înregistrat 39 de concurenți din diverse zone etnofoclorice.

Juriul este alcătuit din personalități de prestigiu ale folcloristicii românești. Președintele juriului este doamna Elise Stan – Profesor  Doctor Etnomuzicolog, realizator emisiuni de folclor în cadrul TVR, care va avea o misiune deosebit de dificilă alături de ceilalți membrii: Doina-Virginia Işfănoni – doctor, istoric de artă, cercetător, etnolog la Muzeul Național al Satului ,,Dimitrie Gusti” din  Bucureşti, Daniela-Roxana Gibescu – doctor etnomuzicolog, specialist Casa de Discuri „Electrecordˮ România, Nicoleta-Elena Popa – director Televiziunea „Favorit”, Valentin Marin – etnomuzicolog, manager al Radio România Antena ,,Antena Satelor” .

Îşi vor da concursul tineri interpreţi ai folclorului  românesc: Fetele din Botoșani, Maria Ghinea, Robert Târnăveanu, Bianca-Ștefania Luzinschi și Andrei Chelba, căștigătorul trofeului ediției a XV-a.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Cumpăneni.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe cumpaneni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*