Doi bărbați au fost prinși după ce au furat unelte electrice dintr-o casă în construcție din Cumpăna

Poliția Cumpăna. FOTO Adrian Boioglu / Cumpaneni.ro
Poliția Cumpăna. FOTO Adrian Boioglu / Cumpaneni.ro

Doi bărbați au fost prinși de polițiști după ce au furat unelte electrice dintr-o casă aflată în construcție din comuna Cumpăna.

Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța a anunțat că în urma cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Constanța au identificat doi bărbați, de 19, respectiv 38 de ani, bănuiți de comiterea faptei.

Astfel, la data de 8 februarie, polițiștii au fost sesizați, de către un bărbat, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în imobilul său, aflat în construcție în localitatea Cumpăna, iar din interior ar fi sustras mai multe unelte electrice, prejuidicul fiind de aproximativ 15.000 de lei.

În urma cercetărilor, polițiștii au identificat bunurile sustrase din imobilul persoanei vătămate, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Cumpăneni.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe cumpaneni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*