
Gimnastele Clubului Sportiv „Victoria” Cumpăna au obținut rezultate excepționale la cea de-a V-a ediție a competiției „Cupa Ghimbav” la gimnastică ritmică, desfășurată în perioada 6–7 septembrie 2025, la Sala Sporturilor Arena din Ghimbav, județul Brașov.
Evenimentul a reunit 120 de sportive de la șapte cluburi din întreaga țară și a fost organizat de Clubul Sportiv Ritmic Aly Gym, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Ghimbav, sub egida Federației Române de Gimnastică Ritmică.
Clubul Sportiv „Victoria” Cumpăna a participat cu 20 de gimnaste, pregătite de antrenoarea Elena Vlad, care au reușit un palmares impresionant: 28 de medalii – 20 de aur, 5 de argint și 3 de bronz, fapt ce reconfirmă valoarea școlii de gimnastică ritmică de la Cumpăna.
Printre campioanele care au adus fiecare câte o medalie de aur cucerită la diferite categorii și aparate se numără sportivele Axinte Amalia, Cupeț Alexandra, Ciocoveanu Anca, Frîncu Amalia, Badea Sofia, Pantazi Daria, Coroiu Ana, Vasiliu Ioana, Banciu Sofia, Mihăilescu Diana, Marin Alexandra, Glavan Beatris, Cristescu Ariana, Ulrich Maya, Luțan Andrada, Banciu Amalia, Georgescu Bianca și Țilincă Izabela.
De asemenea, cu medalii de argint s-au întors de la Ghimbav gimnastele Ulrich Mira, Badea Sofia, Vasiliu Ioana și Luțan Antonia, iar bronzul a ajuns la Banciu Sofia, Luțan Antonia și Luțan Andrada.
„Rezultatele obținute reflectă munca, talentul și perseverența gimnastelor noastre. Prin această performanță, CS «Victoria» Cumpăna își consolidează poziția de club de referință în gimnastica ritmică națională”, au transmis reprezentanții administrației locale.
Sportivele au fost felicitate pentru determinare, părinții pentru susținere și antrenoarea Elena Vlad pentru implicare și profesionalism.
Be the first to comment