Primăria Cumpăna a anunțat regulile pentru comercializarea produselor alimentare cu ocazia sărbătorilor pascale

Intrarea în comuna Cumpăna. FOTO Adrian Boioglu
Intrarea în comuna Cumpăna. FOTO Adrian Boioglu

Primăria Cumpăna a anunțat care sunt regulile pentru comercializarea produselor alimentare cu ocazia sărbătorilor pascale.

Astfel, primăria menționează co în conformitate cu prevederile prezentate de către Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța prin adresa nr. 11725/15.04.2021, având ca scop sacrificarea mieilor/iezilor care se realizează în unități de abatorizare autorizate sanitar veterinar, în care sunt respectate cerințele de igienă prevăzute în Regulamentul(CE) nr. 852/2004 și Regulamentul (CE)853/2004, vor fi sacrificate doar animalele sănătoase provenite din exploatații comerciale și gospodăriilor populației însoțite de documente care să ateste starea de sănătate a acestora.

Primăria Cumpăna a mai anunțat că nu pot fi vândute produse alimentare în spații improvizate.

“Carcasele rezultate din abatorizare pot fi comercializate și în piețele agroalimentare numai dacă sunt însoțite de certificate de sănătate publică veterinară, efectuarea examenului ante-mortem de către un medic veterinar oficial și transportate cu mijloace auto autorizate sanitar-veterinar, piețe care trebuie să dețină spații special amenajate pentru depozitatrea și comercializarea carcaselor de miei/iezi.

Totodată, se interzice comercializarea produselor alimentare în spațiile improvizate, nesupuse controlului sanitar veterinar, sau în sistem de vânzare stradal, în care nu este asigurată o temperatură și o stare de igienă corespunzătoare”, a anunțat Primăria Cumpăna.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Cumpăneni.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe cumpaneni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*