Un cumpănean a fost prins băut la volan, pe strada Cireșica din localitate. Șoferul avea o alcoolemie de 0,61 la mie

Rezultatul afișat de aparatul etilotest în cazul șoferului din Cumpăna. FOTO IPJ Constanța
Rezultatul afișat de aparatul etilotest în cazul șoferului din Cumpăna. FOTO IPJ Constanța

Acțiune de amploare a polițiștilor constănțeni, noaptea trecută în județ. Municipiul Constanța, Cumpăna și Valu lui Traian au fost fost câteva dintre localitățile vizate de oamenii legii pentru raziile din trafic. Iar rezultatele nu s-au lăsat așteptate.

La data de 7 octombrie, în jurul orei 21.30, polițiștii au identificat un bărbat care a condus un autoturism, pe strada Cireșica, din comuna Cumpăna, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În noaptea de 7 spre 8 octombrie, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța, împreună cu jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța și Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, au desfășurat o razie în sistem integrat, cu efective mărite, în cadrul acțiunii ”Blocada”, pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică și creșterea gradului de disciplină rutieră.

La razie au participat, în principal, polițiști din cadrul structurilor de Ordine Publică, Rutieră și Investigații Criminale. Astfel, au fost legitimate aproximativ 590 de persoane, au fost verificate peste 300 de vehicule și 109 locații publice.

De asemenea, au fost identificați 3 minori, de 8 ani, 10 ani și, respectiv, 14 ani, plecați voluntar de la domiciliu. Aceștia au fost reîncredințați familiei.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 164 de sancțiuni contravenționale, de peste 95.000 de lei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Cumpăneni.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe cumpaneni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*