Asfaltarea mai multor străzi din Cumpăna, cuprinsă în cadrul unui program derulat de Compania Națională de Investiții

Comuna Cumpăna. FOTO Primăria Cumpăna

Asfaltarea mai multor străzi din Cumpăna a fost cuprinsă în cadrul unui program derulat de Compania Națională de Investiții, a anunțat primarul Mariana Gâju.

Mariana Gâju a transmis că ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a aprobat, în data de 19 august, lista-sinteză a obiectivelor de investiţii din cadrul subprogramului ”Drumuri de interes local și drumuri de interes județean” din Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social (PNCIPS), derulat de Compania Națională de Investiții.

Printre beneficiarii acestui subprogram se află şi comuna Cumpăna cu obiectivul de investiţii “ Modernizare străzi in comuna Cumpăna, judeţul Constanţa 7,2 km “, care cuprinde următoarele străzi: Semănătoarei, Brazdei,Trifoiului, Coliliei, Dafinului,

Plopilor, Unirii, Zefirului,.Brizei, AleeaBrizei, PrelungireaTractorului (intre Tractorului –Prel Soarelui), Prelungirea Soarelui, George Coșbuc până la Mihai Viteazul, George Bacovia până la Mihai Viteazul, AleeaCurcubeului, MihaiViteazu, Dorului, Pescărușului,

Pelicanului, Izvorului până la Pelicanului, AleeaArcului, Arcului, BanuMaracine,.Egretei,

Nuferilor,Brotăcei, Traian, Petru Rareș, Prelungirea Florilor,Ghiocel , Aleea Ciocârliei , Habitat.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Cumpăneni.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe cumpaneni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*