FOTO CS Victoria Cumpăna, campioană la Ploiești

Gimnaste de la CS Victoria Cumpăna, campioane la Ploiești. FOTO Primăria Cumpăna

În perioada 3-5 septembrie a avut loc la Ploiești Campionatul Național de Gimnastică Ritmică Junioare 3 și Junioare 2 organizat de “CSM Ploiești – Gimnastică Ritmică” în colaborare cu “Federația Română de Gimnastică Ritmică”.

Clubul Sportiv Victoria Cumpana a participat cu 7 gimnaste, pregătite de antrenoare Elena Vlad.

Șelari Erika, Lutan Andrada, Lutan Antonia, Banciu Amalia, Ulrich Maya, Georgescu Bianca și Matei Miruna au obținut 5 medalii: trei de aur și două de argint după cum urmează:

Locul 1 – echipe

Locul 1 – Lutan Andrada – 2 medalii (individual compus și panglică)

Locul 2 – Matei Miruna (cerc)

Locul 2 – Luntan Antonia (panglică)

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Cumpăneni.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe cumpaneni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*