Locuitorii din Cumpăna, sfătuiți să raporteze orice suspiciune de gripă aviară

Comuna Cumpăna. FOTO Primăria Cumpăna

Primăria Cumpăna a emis un anunț către locuitorii comunei în care îi îndeamnă să raporteze orice suspiciune privind apariția unor posibile cazuri de gripă aviară, atât la păsările din gospodării, cât și la cele sălbatice.

„În conformitate cu Notele de serviciu a ANSVSA, nr. 8270/18.11.2021, nr.8280/02.12.2021, nr.8287/07.12.2021 și nr. 8289/08.12.2021, referitoare la situația epidemiologică fulminantă și dinamica Gripei Aviare Înalt Patogene atât la nivelul Uniunii Europene cât și confirmarea în județele Călărași și Tulcea a unor cazuri de Gripă Aviară înalt Patogenă, H5N1, la lebede, precum și faptul că un număr mare de păsări sălbatice străbat teritoriul României folosind culoarul Panono-Bulgar de migrație, se impune aplicarea cu strictețe a regulilor de biosecuritate conform prevederilor Ordinului ANSVSA nr.21/2018 și a Regulamentului (UE)2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele de prevenire și control al anumitor boli listate, a regulamentelor delegate și a instrucțiunilor naționale”, se precizează în anunțul Primăriei Cumpăna.

Astfel, având în vedere riscurile apariției și diseminării bolii în gospodării, locuitorii comunei sunt sfătuiți să comunice în regim de urgență, la DSVSA Constanța, orice suspiciune cu privire la boală sau mortalitate la păsările sălbatice și domestice.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Cumpăneni.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe cumpaneni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*