Primăria Cumpăna cere locuitorilor să-și țină păsările în adăposturi după apariția unor cazuri de gripă aviară la lebede în Portul Constanța

Comuna Cumpăna. FOTO Primăria Cumpăna

Primăria Cumpăna cere locuitorilor să-și țină păsările în adăposturi după apariția unor cazuri de gripă aviară la lebede în Portul Constanța și să anunțe orice semn de boală sau de mortalitate.

“Având în vedere existenţa unui nou focar de influenţă aviară, prin confirmarea a două cazuri de gripă aviară la cadavrele de lebăda de iarnă, prelevate din Șantierul Naval Constanţa, Dana 30, Port Constanţa, factorul principal de transmitere a virusului rămânând migrarea păsărilor sălbatice, se menține starea alertă şi obligativitatea menţinerii păsărilor din cadrul gospodăriilor populaţiei în interiorul curţilor, fără a avea acces în afara acestora, drept pentru care se impune luarea de urgenţă a următoarelor măsuri”, a anunțat Primăria Cumpăna.

Măsurile recomandate sunt:

1.Toate păsările trebuie să fie ţinute în adăposturi, unde să poată fi izolate, iar acestea să nu poata veni în contact cu păsările sălbatice;

2.Interzicerea adăpării păsărilor de curte cu apă de suprafată, provenită din lacuri sau bălţi;

3.La intrarea şi ieşirea din exploataţii se vor respecta condiţiile de biosecuritate (limitarea accesului în curtea păsărilor la o singură persoană);

4.Informarea de către proprietari a oricăror semne de boală sau mortalitate;

5.Interzicerea mişcării din sau în afara exploataţiilor fără aprobarea autorităţii competente, respectiv DSVSA Constanţa;

6.În cazul identificării păsărilor moarte, sălbatice sau domestice, se va contacta în regim de urgenţă medicul veterinar sau DSVSA Constanţa;

Totodată, comercializarea de păsări vii în incinta pieţei agroalimentare este strict interzisă fără aviz sanitar de la DSVSA Constanţa sau medicul veterinal din teritoriu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Cumpăneni.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*