Tragedie la Cumpăna. Un bărbat a murit după ce i-a luat foc casa

Un bărbat și-a pierdut viața într-un incendiu. FOTO ISU Dobrogea

Un bărbat de 70 de ani a murit, vineri, 2 octombrie, după ce un incendiu puternic i-a cuprins locuința din comuna Cumpăna.

Pompierii constănțeni au fost solicitați să intervină la un incendiu ce a cuprins o casă de pe strada Transformatorului din Cumpăna. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului Port și un echipaj SMURD.

„Incendiul se manifesta generalizat, dar a fost stins în limitele găsite. Din păcate, la fața locului a fost găsit un bărbat de aproximativ 70 de ani, decedat”, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea”.

Pompierii urmează să stabilească și care sunt cauzele producerii incendiului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Cumpăneni.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe cumpaneni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*