FOTO Au fost desemnați câștigătorii celei de-a XVII-a ediții a Festivalului-Concurs Naţional de Folclor Pentru Tineri Interpreţi „Dor De Cânt Românesc”

Festivalul „Dor De Cânt Românesc”. FOTO Primăria Cumpăna

În perioada 30-31 mai, în comuna Cumpăna, județul Constanța, a avut loc cea de-a XVII-a ediție a Festivalului – Concurs Naţional de Folclor Pentru Tineri Interpreţi „Dor De Cânt Românesc”.

După o preselecție riguroasă și-au dat concursul pe scena Casei de Cultură din localitate, în fața unui juriu profesionist și extrem de exigent, 49 de soliști cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, din toate zonele țării.

Trofeul acestei ediții a fost câștigat de concurenta Beșleagă Simona-Maria-Violeta, din comuna Gârceni, județul Vaslui. Aceasta a reușit să cucerească juriul și trofeul, cu un talent ce încântă, determinare și o interpretare ce aduce aminte de vremurile străvechi, încărcată de emoție și puritate.

Clasamentul celei de-a xvii-a ediții arată astfel:

Secțiunea I (6-9 ani):

Premiul I – Motfolea Jean-Constatin, din comuna Rediu, județul Neamț

Premiul II – Stoica Timeea-Anais, din municipiul București

Premiul III – Dumitru Ionuț-Stelian, din sat Dărvari, comuna Ciorogârla, județul Ilfov

Mențiune – Florea Mihai-Iulian, din municipiul București

Mențiune – Manea Maria, din comuna Tufești, județul Brăila

Secțiunea a II-a (10-13 ani)

Premiul I – Popescu Natalia-Maria, din București

Premiul I – Comșa Horia Nicolae, din sat Mărcuș, județul Covasna

Premiul II – Militaru Elena-Florentina, din sat Nișcov, comuna Vernești, județul Buzău

Premiul II – Pencescu Alessia-Andreea, din București

Premiul III – Stanciu Riccardo-Nicolas, din sat Valea Bujorului, comuna Izvoarele, județul Giurgiu

Premiul III – Șerban Aura-Maria, din municipiul Constanța

Mențiune – Batală Daria-Andreea, din municipiul Constanța

Mențiune – Vîrdol Luisianna Cătălina, din municipiul Turnu Măgurele, județul Teleorman

Mențiune – Luchian Adriana Alexia, din sat Vadu, comuna Corbu, județul Constanța

Mențiune – Boampă Maria, din municipiul Iași

Secțiunea a III-a (14-18 ani)

Premiul I – Moisă Grigorie, din municipiul Galați

Premiul II – Staicu Alexandru Răzvan, din județul Ilfov

Premiul II – Brutcă Ana-Maria, din municipiul Constanța

Premiul III – Mărgean Andreea-Selena, din municipiul Giurgiu

Premiul III – Năstăsache Irina-Florentina, din comuna Scorțoasa, județul Buzău

Premiul III – Catană Mihaela, din orașul Târgu Neamț, județul Neamț

Mențiune – Ivan Andrei-Marian municipiul Motru, județul Gorj

Mențiune – Mircea Ana-Maria, din municipiul Brăila

Mențiune – Chiruță Maria-Cristina, din municipiul Constanța

Juriul a fost format din profesioniști ai folclorului românesc care au avut o misiune extrem de grea, deoarece concurenții au fost bine pregătiți și cu drag de cântecul popular românesc. Fiecare prestație a fost notată cu profesionalism și exigență de cei cinci membri ai juriului:

Elise Stan – profesor doctor etnomuzicolog, realizator emisiuni – președintele juriului;

Doina-Virginia Işfănoni – doctor, istoric de artă, cercetător, etnolog la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti;

Daniela-Roxana Gibescu – doctor etnomuzicolog, specialist Casa de Discuri Electrecord România;

Nicoleta-Elena Popa – director Televiziunea „Favorit”;

Valentin Marin – etnomuzicolog, manager al Radio România Antena “Antena Satelor”;

Acompaniamentul orchestral de înaltă ținută a fost oferit de către Taraful „Frații Năstase” din Bacău, sub bagheta maestrului dirijor Cristian Năstase.

În cadrul Festivalului, cei prezenți în sala de spectacole a Casei de Cultură din Cumpăna, cât și cei care au urmărit transmisiunile live, s-au putut bucura de recitalurile extraordinare ale câștigătorilor trofeelor edițiilor anterioare ale festivalului, bun prilej de a demonstra că juriul de la festivalul din comuna Cumpăna își face treaba cu simț de răspundere și nu greșește, acești foști laureați devenind în timp artiști profesioniști, apreciați de publicul larg:

Flavia Maria Cochirleanu, din sat Bentu, comuna Gălbinași, județul Buzău, câştigătoarea Trofeului ”Dor de Cânt Românesc” ediţia a XVI-a, 2023;

Valentina Vasia Oprea, din municipiul Slatina, județul Olt, câştigătoarea Trofeului ”Dor de Cânt Românesc” ediţia a XII-a, 2017;

Bianca-Ștefania Luizinschi din comuna Cumpăna, județul Constanța; au evoluat în prima zi.

În cea de-a doua zi, în timpul Galei Laureaților, au încântat publicul cu glasul lor:

Cristina-Daniela Todor, din comuna Ciugud, județul Alba, câștigătoarea Trofeului ”Dor de Cânt Românesc” ediția a XI-a, 2016;

Gabriel Treteag, din comuna Cornu Luncii, județul Suceava, câștigătorul Trofeului ”Dor de Cânt Românesc” ediția a XIV-a, 2019;

Ingrid Boengiu, din municipiul Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți, câștigătoarea Trofeului ”Dor de Cânt Românesc” ediția a IX-a, 2014;

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Cumpăneni.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe cumpaneni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*