O femeie a fost prinsă de polițiști circulând fără permis pe strada Școlii din Cumpăna

Poliția Cumpăna. FOTO Adrian Boioglu / Cumpaneni.ro
Poliția Cumpăna. FOTO Adrian Boioglu / Cumpaneni.ro

O femeie în vârstă de 29 de ani a fost prinsă de polițiști în timp ce circula pe strada Școlii din Cumpăna, fără a avea permis de conducere.

Potrivit polițiștilor, la data de 24 septembrie, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Secției 1 Rurală Constanța au identificat o femeie, de 29 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Școlii din comuna Cumpăna, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că autoturismul i-ar fi fost încredințat spre conducere de către un prieten, de 33 de ani, femeia fiind implicată totodată într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Cumpăneni.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe cumpaneni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*