Primăria Cumpăna marcheză Ziua Familiei în data de 15 mai

Ziua Familiei, marcată la Cumpăna

Primăria şi Consiliul Local al Comunei Cumpăna organizează în data de 15 Mai 2022, ora 1600, la Casa de Cultură din localitate, pentru a sărbători ,,Ziua Internaţională a Familiei”.

“Dorim să amintim faptul că data de 15 mai a fost declarată ca „Zi Internaţională a Familiei” de către Adunarea Generală a ONU, la 20 septembrie 1993, în vederea sensibilizării privind importanţa instituţiei familiei, promovării cunoştinţelor despre tendinţele socio-economice şi demografice care afectează familia şi stimulării răspunsurilor la provocările cu care se confruntă astăzi familia contemporană. Familia este înţeleasă drept cea mai însemnată uniune socială de care depind dezvoltarea, stabilitatea şi, mai ales, existenţa întregii societăţi”, a anunțat Primăria Cumpăna.

Conform tradiţiei, la această dată, vor fi celebrate familiile căsătorite în comuna Cumpăna, care în acest an aniversează ,,Nunta de aur” – 50 de ani de căsătorie dar și tinerele  familii aflate la început de drum

Familiile sărbătorite vor primi în dar un spectacol, precum şi diplome, flori, daruri simbolice, care să le amintească de acest moment unic din viaţa lor.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Cumpăneni.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe cumpaneni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*