Primăria Cumpăna a decis suprapunerea traseelor celor două firme de transport din comună. Cetățenii, invitați să vină cu propuneri

Microbuz de transport în comun în Cumpăna. FOTO Facebook
Microbuz de transport în comun în Cumpăna. FOTO Facebook

Primăria Cumpăna se zbate să găsească soluții pentru rezolvarea problemelor cu transportul în comun. După ce a depus petiții la Consliul Județean și Poliție, iar răspunsurile au întârziat să apară, administrația locală a discutat direct cu transportatorii.

Pentru îmbunătăţirea transportului public de persoane a fost implementată măsura suprapunerii celor două trasee stabilite în interiorul comunei Cumpăna, în așa fel încât teritoriul localităţii să fie acoperit de un traseu unic, rezultând astfel o dublare a capacității de transport, realizarea unui interval de 10 minute între vehicule la orele de varf, dând posibilitatea cetățenilor să achiziționeze un singur abonament, valabil pentru orice mijloc de transport.

“Vă solictăm să vă exprimaţi şi argumentaţi punctul de vedere referitor la decizia sus menţionată, pentru ca în urma analizării tuturor propunerilor dvs. să se poată stabili dacă măsura luată este oportună şi eficientă sau dacă poate fi îmbunătăţită”, a transmis primarul Mariana Gâju.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Cumpăneni.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe cumpaneni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*