A fost deschis Parcul Copilăriei “Vis de iarnă” din Cumpăna

A fost deschis Parcul Copilăriei "Vis de iarnă" din Cumpăna. FOTO Primăria Cumpăna

Administrația Publică Locală Cumpăna, alături de cumpăneni și prieteni din localitățile vecine, au sărbătorit cu bucurie duminică seară deschiderea Parcului Copilăriei “Vis de Iarnă”, un eveniment așteptat cu nerăbdare de către comunitatea constănțeană. Acest parc de iarnă aduce o serie de atracții specifice târgurilor de Crăciun, iar în premieră în comuna Cumpăna, bucuria principală este oferită de un patinoar.

“Prin participarea numeroasă a locuitorilor comunei și a vizitatorilor putem spune că evenimentul de deschidere din această seară a fost un real succes. Cei prezenți s-au bucurat de spectacolul oferit de Ansamblurile reunite ale comunei Cumpăna: Ansamblul “Boboceii Cumpenei”, Ansamblul “Mugurașii Cumpenei” și Ansamblul “ Româncuța” care au prezentat colinde și obiceiuri tradiționale sărbătorilor de iarnă, aducând o atmosferă festivă și plină de bucurie.

Cei mici au fost extrem de încântați de întâlnirea specială cu Moș Crăciun, ce a adus o mare încântare și zâmbete pe fețele lor. Acesta a oferit bomboane tuturor și a avut ocazia să afle ce își dorește fiecare, promițând că în seara de Ajun nu va uita de dorințele acestora și vor găsi sub brad cele mai alese cadouri.

Casuțele frumos ornate din parc au oferit o varietate de bucate tradiționale de iarnă, satisfăcând gusturile și preferințele tuturor participanților. Atmosfera caldă și prietenoasă a creat o bucurie imensă pentru toată lumea prezentă, indiferent de vârstă.

Parcul Copilăriei “Vis de Iarnă” din comuna Cumpăna este un loc minunat pentru a petrece timpul liber în această perioadă a anului. Aici, vizitatorii pot să se bucure de patinaj pe gheață, să încerce din bucatele alese specifice acestei perioade, comercializate în căsuțele de iarnă și să se bucure de atmosfera festivă. Parcul va fi deschis până pe 7 ianuarie 2024, oferind o oportunitate excelentă pentru a crea amintiri frumoase alături de familie și prieteni.

Prețul accesului pe gheață pentru o oră jumătate este 15 lei, iar închirierea patinelor 15 lei. Elevii Liceului Tehnologic “Nicolae Dumitrescu” vor beneficia gratuit de o sesiune de patinaj, în mod organizat, cu clasa.

Acest parc a devenit realitate datorită unui parteneriat public-privat, de aceea suntem recunoscători și mulțumim tuturor celor implicați în organizarea acestui eveniment! Suntem încântați să vedem că a fost primit cu atât de mult entuziasm și bucurie. Vă invităm pe toți să vizitați Parcul de Iarnă din comuna noastră și să vă bucurați de toate atracțiile pe care le-am pregătit pentru dumneavoastră” – Primăria Cumpăna.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Cumpăneni.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe cumpaneni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*