Cinci persoane au fost amendate de Poliția Locală Cumpăna cu 6.000 de lei pentru că ascultau muzică cu volum ridicat

Poliția Locală Cumpăna. FOTO Cumpăna News

Cinci persoane au fost amendate de Poliția Locală Cumpăna cu 6.000 de lei pentru că ascultau muzică cu volum ridicat, fapta având loc în zona “Derea”.

„Referitor la sancțiunile aplicate la data de 16.11.2020 de către lucrătorii din cadrul Poliției Locale Cumpăna pentru tulburarea ordinii și liniștii publice în zona “Derea” prin difuzarea muzicii cu volum ridicat, facem precizarea că au fost aplicate un numar de 5 sancțiuni în valoare totală de 6000 lei”, a transmis Poliția Locală Cumpăna.

Aceasta a dat în ultimele luni peste 120 de amenzi pentru cetățenii care locuiesc în zona respectivă.

“De asemenea, din luna mai 2020 până în prezent, lucrătorii din cadrul Poliției Locale Cumpăna au aplicat 121 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea normelor de conviețuire socială de către persoane care locuiesc în zona menționată”, a mai spus Poliția Locală.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Cumpăneni.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe cumpaneni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*